Transferul lui Marius Ștefănescu de la FCSB la Dinamo a devenit „capul de afiș” al ultimelor zile în fotbalul românesc, iar vestea i-a înfierbântat pe fanii „câinilor”.
După ce l-au mai adus deja și pe Alexandru Musi de la marea rivală în această vară, suporterii n-au mai vrut să audă de încă un „renegat” din lotul lui Gigi Becali și au reacționat vehement.
Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a transmis un mesaj ferm după ce s-a aflat de negocierile pentru transferul lui Ștefănescu și a precizat care sunt șansele ca mutarea să se perfecteze.
După numeroasele discuții iscate de afacerile tot mai dese dintre cele două mari rivale, Nicolescu a oferit o reacție categorică și a specificat că nu este deloc interesat de gândirea „antică” a unora dintre suporteri.
Astfel, afaceristul a lăsat de înțeles că este deschis oricărei afaceri care ar putea aduce un beneficiu clubului Dinamo, iar mutarea lui Ștefănescu s-ar putea dovedi o adevărată lovitură dată de „câini” rivalilor.
„Eu le-am spus asta. Tot ce e în interesul clubului voi face și voi face un deal cu oricine în interesul clubului Dinamo. Nu mă interesează că există aceste tipuri de rivalități ancestrale și le gândesc în același mod, antic. Noi ne chinuim să construim un Dinamo puternic. Încerc de doi ani să fac viitorul de mâine al lui Dinamo.
Am deja o a doua echipă care e împrumutată la Liga 2 și Liga 3, sunt 12 copii împrumutați. Avem încă 15 copii care vor juca în Liga 3. Adică n-avem cum să nu ne gândim la interesul clubului. Suntem într-o zonă de construcție. Trebuie să las orgoliile deoparte, iar Ștefănescu e un jucător care credem că ne poate ajuta”, a spus Andrei Nicolescu la Prima Sport.
Transferat la FCSB în vara anului 2024 în schimbul unei sume mari pentru nivelul Superligii, 1.300.000 de euro, Marius Ștefănescu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. După ce l-a criticat în mai multe rânduri, Gigi Becali pare să fi ajuns la capătul răbdării și e decis să scape de fotbalist, chiar dacă asta ar însemna o pierdere financiară considerabilă.